EnglezaRomână

Pământul arabil, o investiție profitabilă

  • PDF

De la 1 ianuarie 2014, România le-a acordat cetățenilor străini dreptul să cumpere, direct, terenuri agricole. Înainte de această dată, străinii puteau să facă achiziții doar dacă înființau o firmă românească. Specialiștii au avertizat că  achizițiile  de terenuri agricole vor crește și că este nevoie de un control strict din partea statului. In doar 14 ani, în România au fost cumpărate 3 milioane de hectare de  pâmănt fertil, adică o treime din totalul terenurilor arabile la nivel național a fost preluată de italieni, nemți, danezi, englezi, norvegieni, olandezi, unguri, libanezi.

Oficial, companiile cu capital  străin au cumparat deja 1 milion de hectare de teren arabil și lucrează în arendă alte două milioane. Laurenţiu Baciu,  preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) spune că străinii cultivă terenul din ţara noastră, profitând de pământul roditor, de preţul mic la hectar şi mâna de lucru ieftină, dar vând recolta în ţările de origine. Acolo, grâul românesc este procesat în specialităţi sau folosit pentru hrana animalelor, care sunt apoi importate în România şi vândute consumatorilor români la preţuri mai mari decât dacă aceste produse ar fi fost procesate în ţară.

Cei mai mulți investitori străini au intrat în posesia ogoarelor fertile din Călărași, Ialomița sau Banat. Italienii au cumpărat cel mai mult pământ: peste 250 de mii de hectare, cele mai multe în vestul țării. In general, se caută terenuri comasate și productive. Reticența proprietarilor de teren, a țăranilor, de a-și vinde loturile mici pământ moștenit de la părinții lor face ca prețurile terenurilor arabile să urce constant și sigur. De exemplu, în Comuna Întorsura din Judetul Dolj prețul terenurlui arabil a crescut de la 600 de euro, în urmă cu câțiva ani, la  1.500 de euro în zonele mai sărace până la 2.000 – 3.000 de euro, în zonele cu teren productiv.

Terenurile agricole din Moldova și Transilvania de nord-est sunt mai ieftine, dar prea fărămițate pentru ca un investitor mare să poată să cumpere suprafețe întinse. Poate și de aceea, în zona Sălajului, de exemplu,  nu prea există mari exploatații agricole, iar cei mai mari fermieri sunt străinii care în anii ’90 au cumpărat suprafețe mai mari de teren.

Începând din lună Aprilie, terenurile agricole vor fi vândute după reguli noi. Astfel se schimbă total modul în care un român își poate vinde pământul. Orice anunț trebuie făcut mai întâi la Primărie, iar tranzacția nu poate fi încheiată mai devreme de o lună. Vânzătorul trebuie să precizeze și prețul, iar Primăria va pune hârtia la avizier și anunță  coproprietarii și rudele, arendașii, vecinii și statul. Aceștia au primii dreptul de a cumpăra acel teren. România are aproximativ 14 milioane hectare de teren agricol, din care 10 milioane hectare  de teren arabil.

Share this post

footer-logo

ZONA

  • Descriere sintetica
  • Location (Excellent Location)
  • Communication & Transport
  • Harta
  • Investment potential

Afaceri

  • Sectorul industrial
  • Piata muncii
  • Economia
  • Facilitati acordate
  • Avantaje investitionale

Traiul & Munca

  • Cultura
  • Educatie
  • Costul traiului
  • Distractie
  • Sanatate

Contact

  • Business contact
  • business@zmgb.ro

  • Info contact
  • office@zmgb.ro
You are here Prima pagina